Cristina Șișcanu este certată mai mereu de gospodine pentru că are alte preocupări decât să șteargă praful prin casă. Recent, Cristina Șișcanu a postat pe pagina sa de Facebook un video în cadrul căreia se plimbă pe un bulevard din București îmbrăcată într-o ținută stilată. Videoul respectiv a generat numeroase comentarii în mediul online, iar gurile rele au acuzat-o că în loc să se plimbe ar trebui să facă ordine în casă.
Văzând aceste comentarii, Cristina Șișcanu a luat foc și le-a dat peste nas tuturor celor care o critică.
„ Faptul că fac parada modei nu mă încurcă să fac și curățenie în casă. Cele două lucruri nu se exclud. Când scăpăm de primitivismul ăsta? Câți ani trebuie să treacă astfel încât să nu mai existe această mentalitate? Știți ceva, sunt și divă, sunt și gospodină! Eu mă ocup de casă. Cu sau fără ajutor, oricum mă ocup de casă. Cele care sunteți așa de cârcotașe și practic vă vărsați veninul, eu am crescut un copil mic, bebeluș, fără bonă, singură.
Am alăptat-o până la doi ani și ceva. Am avut grijă de alți doi copii pe care nu ei i-a născut și pe care i-am crescut. Voi uitați de lucrurile astea. Aveam 26 de ani când am devenit practic mamă cu griji cotidiene legate de copii. Nu numai să le dai mâncare, să îi îmbraci, să faci bani ca să aibă de toate, ci și cu griji emoționale. Voi habar nu aveți cele care comentați.
O femeie adevărată știe să le facă pe toate și încearcă să le facă pe toate. Sau știe să își prioritizeze lucrurile în anumite momente ale zilei sau ale vieții. În anumite perioade ale vieții, de exemplu, când a fost Petra foarte mică, m-am dedicat ei, alăptând-o, trezindu-mă de multe ori pe noapte. Nu am pasat-o mamei sau bonei și eu să dorm bine mersi.
Nu, m-am ocupat 100% de ea. La fel și de ceilalți copii. Când măcar una dintre cele care comentați agresiv și prostește o să faceți ceea ce am făcut eu, atunci mai stăm de vorbă. Nu e frumos ceea ce faceți! Nu e frumos absolut deloc! Am trecut prin foarte multe în viața asta. Mi-am învățat lecțiile. Ideea este în felul următor, nimeni dintre cele care comentează jignitor și fără argumente, nu este în papucii mei și nu au cum să își dea cu părerea fără să înțeleagă. ”, a spus Cristina Șișcanu pe Facebook, conform kfetele.ro.
Au lăsat plicurile goale” Câți bani au strâns Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu la propria nuntă, în urmă cu 13 ani!
Cristina Șișcanua a dat de înțeles că a participat destul de rar în ultima vreme la nunți și la botezuri, motiv pentru care nu mai este pusă în temă cu subiectul darului, însă nu a putut să nu-și amintească faptul că, la propria nuntă, unii dintre invitați au lăsat plicurile goale, pe când alții au fost mai mult decât generoși, întrecându-le toate așteptările.
După eveniment, Mădălin Ionescu și soția sa, îndrăgostiți și pregătiți să petreacă o viață împreună, au tras linie și au făcut un calcul, darul de nuntă pe care l-au acumulat învârtindu-se în jurul sumei de 35 000 de euro.
„Avem o cunoștință care plătise avansul pentru nuntă cu mult timp înainte și între timp s-au despărțit și, ca să nu piardă avansul, în ziua respectivă s-a dus, totuși, și a băut și a mâncat de cât a fost avansul el, mirele. Câți bani se mai dau la o nuntă în 2024? Cât se pune pe masă? Cât se pune în plic? Eu și Mădălin am avut nunta acum 13 ani, în 2011, și îmi amintesc și acum că meniul a fost în jur de 120 de euro.
Am avut aperitiv, evident, vreo 4 feluri de mâncare, am avut și berbecuț la proțap și am avut și un fel de gustare între felurile principale de mâncare, au fost și friptură, și sarmale, și aperitivul și îmi amintesc că am avut și un tort foarte frumos și impunător.
De asemenea, au fost invitați care au lăsat plicurile goale, dar au fost și invitați care au fost foarte generoși, nici nu ne-am așteptat la așa ceva, dar noi atunci- nu știu acum cum se fac nunțile, dacă se fac ca niște afaceri sau tinerii însurăței gândesc aceste evenimente ca niște businessuri- eram cu capurile în nori, eram foarte îndrăgostiți, nu că acum nu am fi, nici nu ne interesa aspectul ăsta, voiam să avem o nuntă frumoasă, la care să ne simțim romantici, să fie totul frumos și de aceea am investit în nuntă.
Într-un final am făcut și un calcul, să vedem ce și cum, și am constatat că nu am ieșit în pierdere, dar nici în câștig. La vremea respectivă s-a scris câți bani am câștigat la nuntă, și anume cam 35 000 de euro. Asta se întâmpla în 2011.”, a spus Cristina Șișcanu în mediul online, potrivit wowbiz.ro.
Cum a început povestea de iubire dintre Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu
Până a ajunge să se bucure de liniște și de frumoasa familie pe care și-au întemeiat-o, cei doi au fost protagoniștii a numeroase scandaluri în mediul online. Mulți au acuzat-o pe Cristina Șișcanu că i-a stricat mariajul lui Mădălin Ionescu, în timp ce și el a fost acuzat că și-a părăsit familia pentru ea…
Au trecut 13 ani de când formează un cuplu, însă adevărul este că nu le-a fost deloc ușor, mai ales la început, când s-a aflat de relația lor. Pe atunci, amândoi lucrau la Antena 1, astfel că la doar câteva zile după ce s-a confirmat idila lor amoroasă, conducerea i-a concediat pe amândoi. Părea că toată lumea este împotriva lor, însă au luat-o de la capăt și au reușit.
„Acum 13 ani și un pic am invitat-o pe Cristina la Viena. Eram de șase zile împreună. Fix. În orașul împărătesei Maria Theresa povestea noastră a devenit un iureș mediatic… Țin minte că ne-am deplasat la Schonbrunn (ca și astăzi), dar ne sunau telefoanele întruna și nu ne-am putut bucura de măreția locului…
De aici a pornit totul. Două luni am stat zilnic pe prima pagină a ziarelor, fapt fără precedent… O nebunie care nu a avut niciun fundament de tip tabloid. Era «doar» o poveste de iubire… adevărată, nefardată, sinceră și smerită, fără nimic reprobabil… Noi și Dumnezeu știm asta. Ne-a fost și ne este de ajuns. La mulți ani, baby!!! Te iubesc enorm!’, a scris Mădălin Ionescu în mediul online, potrivit wowbiz.ro.