Cătălin Măruță a venit cu precizări la subiectul controversat al zvonurilor și miștocărelilor legate de fiul său, David, cum că ar fi copilul lui Jean de la Craiova. Într-un mesaj deschis și direct, prezentatorul a dorit să pună punct speculațiilor care circulau pe internet, în special referitoare la presupusa asemănare a lui David cu Jean de la Craiova.
“Legat de fotografia care circula pe net. Oameni buni, Poate unii dintre voi sunt părinți, poate unii dintre voi au părinți normali. Adică părinți care se duc la muncă, părinți care își văd de treaba lor, care se gândesc să aibă grijă de copii, etc”, a început monologul Cătălin Măruță într-un ton direct și sincer, conform Click.
De unde a pornit toată această poveste
Prezentatorul a subliniat că, gluma privind asemănarea dintre David și Jean de la Craiova a pornit de la o poză cu el și David în brațe, postată cu mulți ani în urmă, în urma unei emisiuni Cronica Cârcotașilor, a fost adăugat Jean de la Craiova, cu aceeași frezură. Iar această glumă s-a perpetuat în mediul online.
În mesajul său, Măruță a adus în discuție normalitatea părinților care se implică în viața copiilor lor și a întrebat ironic dacă ideea că David seamănă cu Jean de la Craiova aduce oamenilor satisfacție și bucurie.
“Și pentru oamenii care scriu că David seamănă cu Jean de la Craiova, pentru voi este o satisfacție, este o bucurie, vă ajută pe voi treaba asta, vă face să vă simțiți mai bine?”, a întrebat Cătălin Măruță retoric, subliniind că această miștocăreală are la bază o poză de acum 7-8 ani. Mesajul său transmite nu doar o apărare a vieții private a familiei, ci și o reflecție asupra culturii miștocărești și a impactului său asupra celor implicați.
Lupu Rednic, revoltat pe cei care îl acuză pe Cătălin Măruță
Pe lista vedetelor care i-au sprijinit pe Andra și pe Cătălin Măruță, în această perioadă dificilă, în care au fost ținta răutăților, s-a înscris și Lupu Rednic, care cântă alături de solistă, în spectacolul ”Tradițional”, scrie playtech.ro. Acesta și-a spus punctul vedere, după vizionare:
”Am fost la film, l-am văzut, mi-a plăcut, sincer, e frumos, e de recomandat, are de toate. Eva este extraordinară, dar și ceilalți actori, și regizorul. Fetița are ceva sclipitor, dacă va continua tot așa va fi foarte departe, în următorii ani.
Dar, în viață, contează și norocul omului, destinul, nu neapărat că ai părinți celebri. Apoi vine și calitatea umană, cum te comporți în viață. Zice lumea că ar fi exploatată. Da? Dar, părinții care își duc copiii pe la concursuri, ce fac? Cum se mai cheamă atunci?”.
Tavi Clonda o susține pe Eva Măruță, după debutul ei în filmul “Tati part-time”
Tavi Clonda a fost foarte impresionat de prestația Evei Măruță în comedia „Tati part-time”. Artistul fost surprins de naturalețea pe care a avut-o micuța în fața camerelor de filmat.
„A fost o mare surpriză, am știut oricum de la repetiții că lucrurile o să meargă bine. Am avut un pic de frică pentru că și pentru un actor cu experiență, un film, de un lung metraj, cu un rol principal, e foarte greu, e o provocare foarte mare dar pentru un copil de 8 ani care e la primul proiect.
Slavă Domnului că s-a văzut foarte bine că ea e în lumina reflectoarelor, că e obișnuită cu camera și a fost foarte naturală. Adică, una e ce face ea pe TikTok, aici a făcut un personaj’, a declarat artistul pentru Click!, conform Viva.