Mircea Badea a fost invitat în podcast-ul lui Teo Trandafir unde cei doi au vorbit despre anul 2011. Teo Trandafir a fost la „apă mare”, adică nu știa dacă se va mai întoarce de unde era. Aceasta a avut grave probleme de sănătate și a ajuns la Viena. În acele momente, Mircea Badea i-a fost alături.
La data de 24 februarie 2011, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, la Viena, din cauza complicaţiilor provocate de pancreatita şi infecţia abdominală de care suferea. Intervenţia, care s-a încheiat cu succes, a constat în eliminarea unei părţi necrozate a glandei, precum şi într-un drenaj amplu şi o spălare a cavităţii abdominale.
La acel moment, s-a aflat sub tratament masiv de terapie intensivă şi a avut nevoie de o îngrijire interdisciplinară optimă. Având în vedere starea de comă indusă, pacienta nu a putut comunica multă vreme.
„Culmea este că ai venit după mine la apă mare. N-am înțeles de ce ai venit la Viena atunci când trăgeam să mor”, a zis Teo Trandafir, conform DCNews.
„…de ce am venit?… Evident că am venit. Teo trecuse prin niște probleme care îi provocaseră temporar niște efecte și era în niște filme. Eu am înțeles perfect despre ce era vorba. Mi-am dat seama că nu mai era aici pe de-a-ntregul. Erai la o apă mare, urâtă, neagră.
Credeai că sunt niște oameni care vor să-ți facă rău. Cumva erai și disperată, cumva asta m-a speriat. Erai pe ideea: „ajută-mă pentru că aici vor să-mi facă unii rău”. Ei nu voiau să îți facă rău, voiau să te facă bine. Au fost niște momente intense, chiar de disperare”, a zis Mircea Badea, potrivit playtech.ro.
„Țin minte că m-am prins de mâinile tale și nu îți mai dădeam drumul să pleci. Apoi mi-am dat seama că tu, în seara aceea, aveai emisiune, dar ai ales să vii la mine”, a adăugat Teo Trandafir.
„Eu țin minte aspecte pe care le ziceai din filmul în care erai. Tu erai foarte lucidă în majoritatea timpului, doar că aveai niște momente în care îți sărea discul și interveneau filmele”, a zis Mircea Badea.
„Eu eram absolut convinsă că oamenii de la Viena vor să mă omoare pentru a-mi lua organele pentru că făceam parte dintr-o înșiruire religioasă de la Moise. Tu îți dai seama?! Credeam că vor să îmi ia organele pentru că ele reprezintă ceva pentru societatea de astăzi”, a explicat Teo Trandafir la podcastul ei Gând la gând.
„Mi-ar fi plăcut, în acea confuzie, dacă ți s-ar fi arătat și numerele de la 6/49”, a adăugat Mircea Badea.
„Atunci mi-am pierdut memoria complet”, a mai zis Teo Trandafir.
În cadrul podcastului, Teo Trandafir a scos la iveală lucruri neștiute de nimeni până acum. Prezentatoarea tv a specificat că atunci când i s-a făcut propunerea să meargă la PRO TV a suferit enorm, pentru că nu voia să plece fără Mircea Badea. Vedeta a mai subliniat faptul că legătura dintre ei era una puternică.
Vedeta s-a destăinuit în fața bunului său prieten
„Mi s-a făcut o propunere să plec la PRO TV. Am zis că fără tine nu plec. Tu mi-ai spus: „dacă te mai prind pe aici îți rup picioarele!” Și să îți mai spun ceva ce nu ți-am zis niciodată. Noi eram ca doi zburători la trapez. Ne lansam în câte o frază și habar nu aveam unde se duce.
Apoi, la PRO TV, am început să vorbesc și m-am trezit singură. Am plâns șase luni de dorul tău. Bineînțeles că nu ți-am zis ca să nu suferi. M-am gândit că este de porc să suferim amândoi. Și tu mi-ai zis atunci: „măcar unul dintre noi să fie fericit”. Și eu nu eram fericită”, i-a zis Teo Trandafir lui Mircea Badea, potrivit Fanatik.
„Stai liniștită că am rezolvat și eu cazul cu fericirea. Nu există. Este un concept absolut artificial. Este o minciună. Ce este fericirea? Sună așa îndelungat, dar nu. Este o prostie. Sunt fracțiuni de secundă de exaltare.