Moda „verde” este foarte apreciată la Brașov. Locuitorii vor avea parte de un aer mult mai curat. Primăria anunță de mai mult timp o revoluție verde la Brașov. În acest sens, a pregătit o Strategie verde a Braşovului, document în care sunt incluse o serie de măsuri privind amenajarea parcurilor, giratoriilor, dar include şi măsuri ce vizează clădirile. Mai exact, în proiectul strategiei, lansat în dezbatere publică de municipalitatea braşoveană există un capitol ce se referă la acoperişurile verzi, în care sunt propuse inclusiv obligaţii pentru proprietarii unor imobile.
Astfel, în strategie, publicată pe site-ul primăriei, se arată că acoperişurile verzi sunt recomandate în cadrul tuturor construcţiilor noi, pe toată suprafaţa municipiului Braşov, acolo unde structura permite astfel de intervenţii.
„Acoperişurile verzi vor fi opţionale sau recomandate pentru locuinţele individuale şi obligatorii pentru toate construcţiile cu caracter public, semipublic sau care cuprind spaţii comune (ex: spaţii comerciale, clădiri de birouri, hoteluri, unităţi medico-sanitare etc.). Acoperişul verde ar trebui să acopere cel puţin 80% din suprafaţa totală a acoperişului”, se arată în proiectul strategiei, potrivit bzb.ro.
În textul strategiei se arată astfel de acoperişuri vor reţine o parte din apa provenită din precipitaţii, „contribuind activ la managementul sustenabil al apelor pluviale”. De asemenea, autorii strategiei argumentează că plantele de pe acoperişurile verzi pot absorbi, totodată, poluanţii şi dioxidul de carbon din aer, contribuind la o calitate mai bună a aerului. În plus, vegetaţia menţine clădirea mai răcoroasă pe timpul verii.
„Acoperişurile verzi sporesc estetica clădirilor şi a împrejurimilor lor, creând un peisaj urban mai atrăgător. Unele acoperişuri verzi pot fi proiectate pentru utilizare de către locatari, oferind zone de relaxare sau chiar spaţii pentru agricultură urbană la scară mică”, se mai arată în strategie.
Tot pentru zonele rezidenţiale sunt propuse grădini comunitare, în care se pot cultiva legume, plante aromatice sau flori. Şi pentru parcări există planuri de înverzire. Pentru aceste spaţii este specialiştii propun plantarea de arbori (aşa cum există, de exemplu, la parcarea din faţa Bazinului Olimpic). De asemenea, pentru suprafeţele carosabilă, ei recomandă folosirea unor dale perene, care să permită infiltrarea apelor pluviale. În prezent, cele mai multe parcări din Braşov sunt asfaltate, iar apa de ploaie se scurge în sistemul de canalizare, scrie Adevarul.
Brașov: Au apărut primele bănci inteligente amplasate în centrul orașului
La Brașov au apărut primele bănci inteligente. Acestea au fost amplasate în centrul orașului, în cadrul unui program demarat de Primărie pentru un oraș verde.
Băncile smart au panouri fotovoltaice în loc de șezut, sistem contactless de încărcare a telefoanelor, internet wireless, senzori de temperatură și de poluare.
Acestea produc energie electrică prin intermediul panourilor, iar energia produsă poate fi utilizată pentru încărcarea device-urilor mobile – contactless sau cu USB, scrie Europa FM.
Băncile inteligente au fost amplasate în centrul orasului, în cadrul unui program în care primăria testează eficența mobilierului urban inteligent.
Fiecare bancă smart costă 31.000 de lei, fără tva.