Dani Oțil a făcut mai multe destăinuiri, printre care unele referitoare la copilăria sa și relația cu părinții nu doar în emisiunea online, ci și în cadrul matinalului de la Antena 1. Vedeta de televiziune și-a amintit de momentele copilăriei sale și mărturisea cum părintele său a fost un om muncit. Ani de zile și-a păstrat același loc de muncă și, cu toate că nu dispunea de condiții care să-i ușureze traiul, mereu găsea resursele necesare de a ține piept vieții și problemelor cu care îl mai întâmpina din când în când.
„Tata toată tinerețea mea a lucrat în același loc. El nu trebuia sa fie devreme acolo, dar pleca devreme. Nu avea o Ramona, de exemplu. Era el și șoarecii, avea soba pe gaz, era un frig dacă nu pornea… Și cu toate astea, nu l-am văzut niciodată supărat. Eu mă uitam pe camere zilele trecute și eu vin așa…Cum se motiva tata, nu știu”, a declarat Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani, citat de click.ro.
Dani și-a continuat șirul destăinuirilor în timpul podcastului amintit mai sus și a precizat că părintele său nu vrea să „profite” de banii copiilor lor, așa că acceptă să trăiască doar din munca sa, fără a cere sau a primi bani din partea cuiva. Cu toate acestea, Dani și fratele său își iau rolul de copii în serios și le trimit părinților bani, cu toate că aceștia nu știu să citească extrasul de cont bancar și nu știu că cei doi frați îi ajută financiar.
„Dacă ar fi să mă iau după tata, care stă în același apartament din 1984, la parter, mic, urât… abia acum și-a pus centrală. Nu a luat credit niciodată, nu a luat împrumut de la vreo rudă, prieten, ceea ce se și vede că nu a evoluat cu nimic financiar. Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu. Le dăm bani, dar nu știu de unde sunt, pentru că nu știu să citească extrasul. E foarte greu cu ai mei. Dacă ar fi după tata, nu aș mai lua niciodată credit”, a spus Dani Oțil în cadrul podcastul lui Radu Țibulcă.
Care este numele complet al lui Dani Oțil din buletin
Puțini sunt cei care știu care este, de fapt, numele din buletin al lui Dani Oțil. Ei bine, prezentatorul poartă și numele medicului ginecolog care a asistat la nașterea lui. Astfel, numele complet al matinalului este Dani-Zeno Oțil.
Numele Zeno este varianta masculină a numelui Zenaida. Zeno” este un nume grecesc, care provine de la Zenon, un nume care la rândul său derivă de la Zeus, care înseamnă „Darul lui Zeus”, „zeitate” și „primitor”, scrie cancan.ro.
Răzvan Simion: „Este adevărat că te numești Daniel Zeno Oțil? Este adevărat că porți numele ginecologului care te-a adus pe lume?”.
Dani Oțil: „În buletin așa e, port numele ginecologului. Zeno este de la ginecolog”.
Ce mărturisiri a făcut Dani Oțil cu privire la aventurile sale amoroase
Prezentatorul are doar cuvinte de laudă la adresa soției sale, Gabrielei Prisăcariu. Știind că sunt de nedespărțit, Dani Oțil a vorbit recent despre trecutul lui și aventurile amoroase pe care le-a avut de-a lungul timpului.
„Soția mea e un om inteligent, că de aia am luat-o. Dar trebuie să înțeleagă că am și 12 ani de viață în fața ei, deci o experiență bogată. Pe mine m-a învățat Anna Lesko o vorbă, când făceam glume la televizor, că este feblețea mea. Și într-o emisiune, Răzvan îi zice ‘Anna, uită-te la el, băiat frumos, dar nu ți se pare că a fost cam vagabond?.
Și Anna, care e un bun profesionist, noi am avut o prietenie și am colaborat mult la TV pe tema asta, a fost o poveste frumoasă, inventată. M-a apucat de obraz și a zis: ‘Dani, nu o să consider niciodată, dacă noi ne vom căsători, că ai fost un vagabond. Eu voi considera că te-ai antrenat pentru mine. Și soția a preluat vorbele astea.