Lidia Fecioru a divorțat până acum de două ori și are doi copii. Primul său copil a venit pe lume la scurt timp după ce părinții săi s-au despărțit. Lidia Fecioru s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 18 ani, însă mariajul său a fost unul extrem de scurt.
Chiar în ziua nunții, vedeta a avut parte de o surpriză neplăcută. La poarta sa venise o femeie care a anunțat-o că așteaptă un copil cu soțul său. La auzul acelor vorbe, Lidia Fecioru nu a stat pe gânduri, ci a plecat de propria nuntă, părăsindu-l pe tatăl copilului său, potrivit kfetele.ro.
Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Lidia Fecioru a vorbit despre acel evenimente nefericit din viața sa și cum a reușit să-l depășească.
Denise Rifai: „Ați mai fugi astăzi de la propria nuntă?”
Lidia Fecioru: „Da. De trei ori da. Atunci pe moment aflasem că sunt însărcinată și aveam un alt țel. Mi-am făcut din start un alt țel, de a naște copilul. M-a bătut mama, a sărit la bătaie că a zis că am făcut-o de rușine, că o să râdă satul și ce zice lumea.
Nu m-a interesat. Am plecat în Ucraina, am lucrat la o fermă și am muls vacile până aproape să nasc cu două săptămâni înainte. A fost o perioadă destul de urâtă a vieții mele, dar după aceea copilul mi-a dat aripi.”, a declarat Lidia Fecioru.
Întoarsă în Republica Moldova, Lidia Fecioru a trebuit să se confrunte din nou cu mama sa, care a insistat să își lase copilul la maternitate. Cu toate acestea, vedeta nu a cedat insistențelor mamei și a ales să aibă grijă în continuare de copilul său. Astăzi, Lidia Fecioru mărturisește că și-a iertat mama și că îi este recunoscătoare pentru că a avut grijă de copiii săi și i-a iubit.
Denise Rifai: „ Când ați iertat-o pe mama pentru că a vrut să vă abandonați copilul?”
Lidia Fecioru: „ Și acum am această informație. E ca o traumă în sufletul meu, dar am iertat-o de mult. Am iertat-o după ce am văzut cât îmi iubește copilul pe care l-am născut. A fost crescut de ea de mic și i-a dăruit toată dragostea.
Și-a răscumpărat într-un fel vina. Și copilul la rândul lui, a iubit-o foarte tare. Unde este iubire, răutatea nu are ce căuta.”, a spus bioenergoterapeuta.
Lidia Fecioru este mereu zâmbitoare în aparițiile sale și transmite o energie pozitivă ori de câte ori are ocazia. Însă, bioenergoterapeutul are o durere mare în suflet. Aceasta a afirmat că nu i-a spus mamei sale “te iubesc”, în timp ce se afla în viață.
După moartea sa, Lidia Fecioru a descoperit un jurnal în care mama ei își mărturisea durerea sufletească, în special, menționa faptul că nu a avut parte de iubire din partea copiilor ei.
“N-am știut niciodată cât de tare m-a iubit atunci, decât după ce a decedat. În acea perioadă aveam cabinet. Făceam naveta la Sibiu, la Mediaș. Ea, săraca, mă suna măcar să mă audă. Eu am angajat o femeie care avea grijă de ea, în apartamentul surorii mai mari. Nu ducea lipsă de nimic.
Eu răspundeam la telefon și spuneam: Da, mamă, zi. De ce ai nevoie? Eu am treabă. Iar ea spunea: n-am nevoie de nimic. Am nevoie de iubirea copiilor și nu o am. Chestia asta este o traumă mai mare decât că m-a bătut că am plecat de la nuntă, că m-a legat de gard”, a spus bioenergoterapeuta, potrivit Antena 3.
Lidia regretă faptul că nu a învățat-o pe mama sa să îmbrățișeze. Totuși, pe copiii săi îi ține aproape și îi îmbrățișează pentru a nu trece prin aceeași suferință ca și ea.
“Atunci când a decedat (nr. mama sa) eu am mers, cu mașina, în urma mașinii care a preluat-o de acasă, plângând. Atunci se derula toată viața mea în fața ochilor, ca un film. Îmi pare rău că nu i-am dăruit mai mult.
Îmi pare rău că nu am învățat-o să îmbrățișeze. Mi se părea ridicol să e îmbrățișăm mama și acum îi învăț pe copiii mei și eu îi strâng în brațe. Că vreau să se păstreze această legătură. Să se păstreze. Să nu aibă suferința asta. Cuvântul este cel care vindecă și cel care omoară“, a spus Lidia Fecioru.
De ce își ține Lidia Fecioru data nașterii ascunsă
„În biografiile dumneavoastră online, scrie că v-ați născut la Moscova, în 1962. În schimb, nu se precizează pe nicăieri data la care ați venit pe lume. O omisiune surprinzătoare sau nu, având în vedere interesul binecunoscut pentru numerologie și astrologie, domenii în care data nașterii, locul, ziua și ora sunt cruciale pentru crearea unei hărți personale.
Vreau să știu dacă informațiile exacte despre venirea unui om pe lume pot fi folosite împotriva lui de persoane care îi vor răul”, a
spus Denise Rifai, chiar înainte să-i adreseze Lidei Fecioru întrebarea.
În emisiunea lui Denise Rifai, Lidia Fecioru a fost foarte sinceră și a vorbit deschis despre data nașterii sale, mărturisind că nu este vorba de niciun secret.
„Nu e niciun secret! Sunt născută pe data de 31 iulie 1962.Sunt Leu get-beget. Nu am niciun secret! Nu există un secret de oră, ora nici eu nu o știu foarte sinceră să fiu că și mama a zis: ee era pe la chindie.
Chindie înseamnă ora șapte seara până la ora nouă seara. Deși sunt născută între șapte și nouă seara.