Lora nu mai vrea să audă de fostul soț, Dan Badea. „Regret, nu căsătoria, ci ce am aflat după. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală”

February 11, 2024
4 mins read

Lora

Lora a recunoscut faptul că a fost agresată verbal, dar și fizic de către fostul soț. Cei doi și-au unit destinele în 2012, comediantul a cerut-o în căsătorie pe artistă de Dragobete. Au plâns la nuntă, iar la despărțire au glumit. Acum, nici nu își mai vorbesc.

De fapt, noi n-am semnat un divorț, am semnat o prietenie pe viață. Fetelor, dacă vă gândiți la acest bărbat, care este absolut minunat, va trebui să treceți de mine, în sensul de prietenă a lui cea mai bună, care știe ce e cel mai bine pentru el”, declara cântăreața în ziua despărțirii.

La ceva timp după, însă, solista a făcut declarații surprinzătoare, mărturisind că de-a lungul relației a fost supusă de comediant la mai multe umilințe și episoade violente.
Regret, nu căsătoria, ci ce am aflat după. S-au făcut nişte afirmaţii cu perdea. Nu am putut să păstrez ce a fost frumos, chiar dacă am încercat. Oamenii au nevoie de cineva pe care să dea vina, să pună degetul! Mă bucur că sunt liniştită acum. (…) E foarte important respectul. Când vine un om la tine şi îţi spune că vrea să fii mama copiilor lui din prima săptămână ceva nu este în regulă.

O să fiu foarte sinceră fără să fiu melodramatică. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală.
Mi s-a cerut să aleg între a cânta şi el, iar o altă limită a fost minciuna pe care mi-a spus-o când susţinea că îşi doreşte familie şi copil şi apoi mi-a spus că nu vrea copil. A durut cum nu vă puteţi imagina, pentru că îmi spunea cine o să mai meargă în locul meu la concerte! În momentul ălă, clar ai iubit o proiecţie.

Ultima dată când am suferit foarte tare am urlat în pernă şi m-am ascuns în baie, stăteam înghesuită şi am plâns ca un copil mic. De când m-am despărţit de fostul meu soţ, ne-am mai întâlnit şi ne-am salutat, dar acum nu aş putea să-l mai salut. Ar fi modul meu de a spune ‘foarte urât din partea ta’. El a fost întrebat dacă nu îi este frică să se căsătorească atât de repede şi a răspuns că nu îi este teamă că… va fi din nou înşelat”, declara Lora într-un interviu, conform RTV.

Lora: „Am trecut prin multe frici și lipsa banilor”

Lora s-a izbit de frici și lipsa banilor, deoarece toste investițiile au dus-o aproape de faliment. A înțeles ce înseamnă afacerea abia după ce a primit primii bani din produsul lansat. „Am învățat lecția cu ce înseamnă acasă, pentru că am trecut prin multe frici și lipsa banilor, problemă cu care eu nu m-am mai confruntat de când eram copil.

Am avut o cădere majoră la ultimii 500 de euro din cont, am căzut din picioare, iar a doua zi m-a sunat asociata cu care am o brand de creme, de cosmetice, formule originale, la care lucrăm din 2016. În 2019 am lansat primul produs și mă bucur că atunci am avut curajul să investesc în acel produs, pentru celelalte nu aveam bani, își așteptau rândul.

Și m-a sunat asociata și mă grăbeam să-i spun că nu mai am de unde să investesc și ea mi-a spus mie că îmi poate trimite niște bani. Atunci am înțeles afacerile. În 20 de minute, viața mea s-a schimbat, din nou, la 180 de grade.” , a povestit Lora în cadrul unui podcast, potrivit kfetele.ro.

Lora și-a mai dorit ca de primul produs lansat de ea să se poată bucura și mama sa, deoarece era foarte bolnavă, iar la scurt timp și-a pierdut viața, în lupta cu cancerul la sân. „ Mama mea a murit de cancer la sân. Nu treci niciodată peste asta! Nu există timp care să poată să diminueze suferința și, mai ales, dorul care te macină pe interior.

Te încearcă un sentiment de neputință în fața unei astfel de boli. Pur și simplu, nu poți face nimic! A fost o luptă lungă, nedreaptă cu cancerul. Le dau un sfat tuturor femeilor să meargă din timp la medic, ca să-și facă analizele! E foarte important să înțelegeți cuvântul acesta: prevenție! Face diferența între viață și moarte .”, a declarat Lora.

Lora se pregătește de nuntă
În urmă cu ceva timp, Lora a mărturisit că ea și logodnicul ei vor să facă mai repede pasul cel mare, după ce au amânat nunta de mai multe ori. Ionuț Ghenu a cerut-o în căsătorie de două ori, unul dintre inele fiind primit în Maldive, scrie perfecte.ro.

Lora și partenerul ei plănuiau să ajungă în fața ofițerului de stare civilă în anul 2020, doar că moartea mamei sale și pandemia le-au dat planurile peste cap. Cu toate acestea, cei doi nu se lasă și vor să devină soț și soție.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog