Jador, descalificat de la Survivor All Stars. Artistul ar forma o relație cu Oana Ciocan, concurenta care a făcut parte din echipa Războinicilor la Survivor 2022.
Îndrăgostit lulea de ea, manelistul ar fi negociat nu doar remunerația pentru aparițiile TV, ci și aducerea în competiție a tinerei de care este îndrăgostit. Pentru că dorința nu i-a fost îndeplinită, artistul a fugit din tabăra Faimoșilor, aspect penalizat de producția emisiunii de la Pro TV.
Potrivit informațiilor obținute de FANATIK în seara zilei de vineri, 9 februarie, Jador a ieșit de la Survivor All Stars. Concurentul nu ne-a oferit niciun detaliu despre ieșirea sa din competiție, însă FANATIK a aflat tot ce s-a petrecut cu Jador, care avea deja telefonul asupra lui. Se pare că participantul a fost descalificat din competiție după niște pretenții pe care le-a emis din partea producătorilor.
În negocierile cu Pro TV, Jador a cerut pe lângă teancurile groase de bani și să îi fie adusă Oana în competiție. Oare cum, să fie și Jador ca și Zanni, fiecare să aibă favorita lui. Doar că acest lucru, așa cum se știe până acum, nu s-a petrecut, iar Jador a cedat. Și a fugit din camp.
Jador și Oana Ciocan ar avea o relație care durează deja de câteva luni. Ei s-ar fi cunoscut când au făcut vizita medicală pentru Surivor România. Iar Jador, impetuos ca de obicei, pare să aibă sentimente cât se poate de profunde pentru Oana, fiind dispus chiar să își asume public relația. Mai mult decât atât, se pare că Jador, discret din fire, a decis, înainte de Survivor, să îi ofere Oanei să locuiască la el acasă, alături de mama sa.
Potrivit Viperele Vesele, scandalul – dacă va fi difuzat la tv – este însă mult mai mare. Iar poziția pe care o are Jador față de Survivor România nu ar fi exclus să îi aducă dușmănia Pro TV. Nu de altceva, dar acuzațiile pe care le aduce sunt teribile.
”Producția i-a promis, în urmă cu o săptămână, că o să o aducă în emisiune pe iubita lui, Oana Ciocan. (…) Dorind sa îl păstreze, pentru audiență, și neputând să îi satisfacă cererile, la acel moment, l-au dus cu zăhărelul. Echipa Faimoșilor și-a exprimat frustrările în fața echipei de producție, amenințând că nu mai participă la filmări, dacă Jador rămâne în emisiune.
În Consiliu, din prima secundă a filmărilor, Jador a fost luat la rost de către domnul Dan, acesta încercând să îi păteze, cumva, imaginea. Replicile lui Jador s-au referit, printre altele, la modul de exploatare a imaginii lui pentru rating.
Acesta a amintit în Consiliu că a fost ținut captiv 3 luni într-o cameră de hotel, în sezonul lui, timp în care la tv, telespectatorii erau mințiți că ar fi fost la spital. În acea cameră, doar medicul Teo venea să îi administreze o injecție pe zi”, anunță Viperele Vesele.
Oana Ciocan are 26 de ani. Este fostă Războinică la Survivor România. Ea a făcut senzație pe traseele din Republica Dominicană, reușind să ajungă până în fazele finale ale competiției difuzate de Pro TV.
Jador are o nouă iubită! Tatăl artistului l-a dat de gol
Jador este unul dintre cei mai râvniți burlaci din industria muzicală. Simpatic, cu o carismă de invidiat și cu un succes profesional la care unii doar visează, cântărețul are foarte multe domnițe care și-ar dori să fie la brațul său.
„Și-a găsit o fată, exact ce trebuie pentru el. Este o fată cuminte, este manager la un spital din București. Ne-a făcut cunoștință cu ea și nouă ne place. Nu știu unde s-au cunoscut mai exact…dar oricum nu în club”, a spus Romeo Dumitrache pentru Click!
Tatăl lui Jador ne-a mai dezvăluit și faptul că atât el cât și întreaga lui familie merg des la Biserică, deoarece fără Dumnezeu nu se face nimic în viață.
„Merg destul de des la Biserică chiar și de două ori pe săptămână: duminica și miercurea sau duminica de două ori pentru că la noi aici se face slujbă dimineața și seara. De fiecare dată mă rog pentru binele familiei, pentru sănătatea și reușitele lor. Sunt mândru de Jador, normal, de unde a ajuns. Orice părinte ar fi mândru de realizările copilului său”, a mai spus Romeo Dumitrache.