Ce avere plătesc pe an, Adela Popescu și Radu Vâlcan, pentru școala privată a copiilor. „Toți spun să dai copilul la o școală de stat, pentru că e mai puțin costisitor, dar asta înseamnă că la ora 12.00 ți-l trimite acasă, iar tu nu ai un program ca să poți să îl iei”

February 5, 2024
3 mins read

Adela Popescu

Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei băieți: Alexandru (6 ani), Andrei (4 ani) și Adrian (1 an și jumătate), pe care au decis să îi dea la școli private, cu toate că scot din buzunar o mică avere.

Școala la care învață copiii Adelei Popescu și ai lui Radu Vâlcan este renumită printre instituțiile private de învățământ din București. Cei doi își educă băieți în cadrul școlii private Olga Gudynn, care percepe următoarele taxe lunare:

670 euro pentru program 08.00- 14.00 (cu masa inclusă) și 750 euro pentru program până la ora 17.00 (cu masa inclusă), se arată pe site-ul: www.olgagudynn.ro, confor, Click.

Recent, Adela Popescu vorbea despre decizia ca băieții să învețe la o școală privată. A enumerat motivele care au determinat-o atât pe ea, cât și pe soț, să facă această alegere.

Toți spun să dai copilul la o școală de stat, pentru că e mai puțin costisitor, dar asta înseamnă că la ora 12.00 ți-l trimite acasă, iar tu nu ai un program ca să poți să îl iei. Atunci îl vei da la un After School, care costă cam jumate din cât costă o școală privată. Și ce să vezi, după trebuie să îl duci și la tot fel de opționale, pe care la privat le ai incluse. Altele, chiar dacă sunt cu bani, le ai tot acolo. Nu mai bați orașul să te duci la bazin, la karate.

Când vezi o taxă la o școală privată poate să ți se pară mult, dar când tragi linie îți dai seama că ajungi tot acolo, dar cu mai mari bătăi de cap. Ca să ajung la o școală de stat bună trebuia să merg 40 de minute cu mașina, să mă coste la After School 500-600 de euro, după care să îl duc la Dinamo etc.”, a declarat Adela Popescu, conform Libertatea.

Radu Vâlcan, despre viitorul copiilor săi

Când vine vorba de viitorul acestora, prezentatorul TV recunoaște că i-ar surâde ideea să activeze în lumea artistică.

Chiar dacă mai este mult până atunci, Radu Vâlcan și Adela Popescu își încurajează copiii să facă tot ceea ce își doresc, indiferent de domeniul ales. Crede că cel mai important este să muncești foarte mult, să perseverezi și să ai un respect foarte mare pentru profesia aleasă, iar roadele nu vor înceta sa apară.

E greu de spus. Noi îi încurajăm să facă absolut își doresc ei. Dacă ar fi să aleg eu un anumit domeniu în care să activeze? De ce nu chiar acesta? Viața aceasta artistică, indiferent că ești actor sau cântăreț, om de televiziune, mie mi se pare o viață foarte mișto. Dar atâta timp cât ești corect cu tine și ai respect pentru meseria ta, pentru ceea ce faci și ai respect pentru oamenii alături de care lucrezi, oamenii din spate… Fără ei nu reușești să faci absolut nimic.

Cât timp există respect pentru tine însuți, atunci, cu siguranță, chiar dacă nu ajungi neapărat în vârf, satisfacțiile probabil că sunt imense.”, a mărturisit Radu Vâlcan pentru Viva.ro.

Prezentatorul spune că este extrem de important să știi cum să gestionezi situația, dar și să înclini balanța în favoarea ta. Radu Vâlcan și Adela Popescu încearcă să le ofere copiilor o educație pe măsură, pentru ca pe viitor să își poată alege singuri drumul.

Când crește și își dă seama, de fapt, de… hai să nu spun importanța numelui, că suntem niște oameni normali, care mai apar și la televizor. Dar, știi, oamenii în jur sunt răutăcioși. Și atunci e un pic dificil să gestionezi.

Trebuie să știi, de fapt, cum să gestionezi situația, cum să înclini balanța. Cred că atâta timp cât noi- și noi considerăm că facem asta- îi oferi o educație ok și un echilibru în familie, atunci nu ar trebui să fie probleme.” , a mai spus artistul pentru sursa menționată anterior.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog