Există o grădiniţă cu program non-stop. Adică părinții pot să lase copilul luni dimineaţa şi să-l ia abia vineri seara. Bineînţeles, nu este o opţiune de dorit, copiii au nevoie de cât mai mult timp petrecut în familie. Dar e o soluţie de încredere în cazuri de urgenţă. Copiii sunt aduşi dimineaţa şi pot fi luaţi seara, la ora 20. Dacă nu, grădiniţa are grijă de cei mici chiar până vineri seara, când sunt luaţi de părinţi. Şi sunt mulţi părinţi care aleg această opţiune, scrie observatornews.ro.
Marinela Neamţu, directoarea grădiniţei, din orașul Lupeni, județul Hunedoara, : Le oferă o plajă de timp mult mai mare faţă de alte grădiniţe. Lucrând pe ture sau se ivesc situaţii la serviciu, dânşii stau liniştiţi că al lor copil e bine îngrijit, educat şi nu trebuie să stea să dea telefoane prin vecini, cine să-i ia copilul de la grădiniţă.
Educatoarele lucrează în trei schimburi. Iar mâncarea e gătită zilnic în bucătăria din instituţie. Pe lângă educatoare şi bucătărese, în grădiniţă sunt şi asistente şi un medic.
Marinela Neamţu, directoarea grădiniţei: Fiecare îşi are pătuţul lui, îşi are numele pe el, pijamaua, lenjeria proprie.
Adina, mămică: Eu nu am văzut grădiniţe care să se ocupe aşa de copii şi m-am interesat înainte să aduc copiii. Când avem nevoie, rămâne şi doarme, mănâncă şi eşti liniştit că ştii că e într-un loc ok.
Mămică: Se ocupă foarte frumos de copii. Sunt foarte mulţumită. Este de mare ajutor pentru părinţi mai ales că lucrăm.
Mămică: Cel puţin educatoarele care le avem noi, la grupa mijlocie, sunt foarte bune, de treabă.
13 lei plătesc părinţii pe zi. Banii acoperă hrana celor mici: patru mese pe zi. Pe viitor, autorităţile au în plan să extindă clădirea în care funcţionează grădiniţa şi, automat, şi locurile vor fi mai multe.
Copiii au nevoie de prieteni de aceeaşi vârstă şi cu interese comune
De la împărţitul jucăriilor, la cunoaşterea limitelor sau a regulilor de salut, până la negocieri, toate se învaţă de un copil mai ales prin contacte cu cei de aceeaşi vârstă.
Deşi grupul de prieteni pare să capete importanță abia după vârstă de 7-8 ani, copiii au nevoie de prieteni de aceeaşi vârstă şi cu interese comune mult mai devreme. „Dincolo de temerile fireşti ale părinţilor că expunerea la grupuri de copii poate duce la adoptarea unor comportamente neadecvate, prin socializare copilul învaţă să respecte reguli sociale (să salute, să îşi aştepte rândul), să se integreze în grupuri…
În plus, petrece timp cu micuţi cu care împarte aceeaşi pasiune pentru joc. Toate aceste activităţi nu sunt la fel de satisfăcătoare pentru cel mic dacă au loc exclusiv între el şi adult”, atenţionează psihologul Diana-Roxana Onuțu, conform hotnews.ro.
Psiholog Diana Roxana Onuțu: Jocul este esenţial pentru dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copilului. Asta pentru că cea mai mare parte a învăţării la copii are loc prin imitaţie. De la limbaj până la conduită în diverse contexte sociale, copilul întreprinde o multitudine de abilităţi observând şi mai apoi imitând adultul.
Mai important decât să interacţioneze cu mulţi adulţi, este ca cel mic să petreacă timp cu un adult care îşi focusează atenţia asupra lui şi să îl observe, comportându-se într-o diversitate de contexte sociale. Dacă nu îi expunem la socializare este ca şi cum sperăm să îi ţinem într-o bulă protectoare şi, totuşi, să se dezvolte normal. Copilul va fi ajutat să se adapteze mai bine ca adult dacă este învăţat de la vârste mici ce este bine şi ce este rău şi cum să reacţioneze în situaţii sociale diferite.