Ștefan Bănică Jr, artistul a moștenit talentul tatălui său, reușind să ajungă la inima publicului prin intermediul rolurilor pe care le-a jucat în producții consacrate ale filmului românesc. Mai mult decât atât, pe lângă talentul actoricesc, Ștefan Bănică Jr. este și un foarte îndrăgit și apreciat artist, cu o carieră impresionantă în industria muzicii.
Invitat în cadrul podcastului „Fain și Simplu”, Ștefan Bănică Jr. și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația specială pe care a avut-o cu tatăl său.
„Tata era un tip extrem de uman. Tata mă pupa și la 25 de ani, la fel cum mă pupa când era mic, de față cu toată lumea, adică fără nicio chestie și la fel nici eu nu aveam nicio treabă. Și eu și fratele meu eram copiii lui și nu conta. Era o distanță pe care ți-o impunea prin modul lui de a gândi.
Eu am avut norocul că eram burete, adică luam cam tot ce prindeam, vedeam. Mergeam cu el la repetiții, adică mă lua cu el, mă lăsa pe acolo și în memoria mea se adunau lucruri, am cunoscut o grămadă de oameni, artiști uriași, actori, cu care am avut plăcerea și onoarea să joc .”, a povestit Ștefan Bănică Jr, conform kfetele.ro.
Fiica lui Ștefan Bănică jr nu vrea să fie influencer și nici să folosească filtre
Andreea Marin are o relație deschisă cu fiica sa și i-a oferit o educație aleasă. Fosta prezentatoare i-a vorbit Violetei despre filtrele folosite pentru poze, iar reacția adolescentei a uimit-o pe mama ei.
„La un moment dat, chiar am încercat-o, să știi. I-am zis: «Uite, mami, am aflat că sunt tot feluri de tool-uri pe care le poate folosi oricine pe internet», și ea mi-a zis: «Nu, eu nu vreau să folosesc așa ceva».
Mi-a plăcut reacția ei și chiar a fost neașteptat, pentru că multe tinere asta fac. Mai mult decât atât, nu-și dorește nici să facă reclamă unor branduri. Mi-a zis: «Nu sunt pregătită pentru asta, nu e momentul, eu am un alt scop în viață. Vreau să fac altfel lucrurile».
Mai rar se întâmplă asta în tânăra generație. Toată lumea își dorește să devină influencer. Toată lumea își dorește să vândă ceva. Mai rar în ziua de astăzi ca un tânăr să spună scopul meu este altul, să-și cunoască scopul, în primul rând, și în al doilea rând, eu mă pregătesc pentru scopul meu și atenția vreau să mi-o țin pe acest drum”, a spus Andreea Marin în cadrul emisiunii moderată de Bianca Iordache, „Play IT”, conform Libertatea.
Andreea Marin recunoaște momentele grele din căsnicia cu Ștefan Bănică Jr
După ce a devenit mamă, a trecut printr-o perioadă foarte grea și avea foarte multe nemulțumiri legate de viața sa. Depresia, boala secolului, a afectat-o și pe vedetă, care a reușit să treacă peste această situație cu ajutorul specialiștilor.
„Eu n-am ajuns la depresie dintr-un motiv de acest fel, nu aveam un gol interior de umplut, nu în acest sens. La mine a fost o treabă legată de perioada de după naștere și niște nemulțumiri, fiecare are nemulțumiri în viața sa, și m-a prins pe un teren mai slab, iar asta s-a întâmplat.
După aceea, am vorbit deschis despre depresie și am făcut și campanii naționale și europene cu acest subiect, pentru că nu a fost ușor prin ce am trecut.
Am ajuns și la limita aceea, un om încrezător ca mine, mă vedeți, care pare puternic pentru ceilalți, iar în cele mai multe situații sunt un om puternic, știu ce vreau de la viață, cu toate astea într-un punct foarte rău, foarte trist, foarte dur și cred că a fost foarte bine să bat la ușa unui specialist și să vorbesc despre asta ulterior, după ce am trecut prin experiență și m-am vindecat, unor oameni care și la atâția ani distanță mă întreabă despre depresie și ce e de făcut.
Și mie mi-a atras atenția și am conștientizat cazul Mădălinei Manole, abia atunci am realizat că asta s-ar putea să fie în cazul meu”, a mărturisit Andreea Marin, în emisiunea „Play IT”, scrie RTV.
După doi ani de luptă și conștientizare că are nevoie de ajutor, Andreea Marin s-a vindecat de depresie. „Mă trezeam dimineața cu lacrimi în ochi, îți dai seama că nu se întâmpla nimic peste noapte să am motive să mă trezesc așa. E ca o gheară interioară, care strânge sufletul, e atât de puternică încât e mai puternică decât tine. Nu poți să te înțelegi, dar să te mai explici altora.
Nu poți să le explici celor dragi până la capăt ce se întâmplă, explici simptomele, ceea ce simți, dar de ce, nu știi să spui până la capăt. Poate vezi frânturi de motive, dar nu poți să explici până la capăt.
Cei dragi nu te înțeleg, la vremea aceea se vorbea mult mai puțin despre depresie și uite așa, e foarte greu, poți ajunge să te simți un intrus în viața ta și în a celorlalți și poți ajunge să decizi că nu există soluție și îți iei viața, pur și simplu.
Știind cazul de notorietate în care lucrul acesta s-a și întâmplat. Doi ani a durat până m-am vindecat de depresie, trebuie și răbdare. Ca orice lucru important în viață, pe care visezi a-l împlini, și acesta a fost un prag pentru mine, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit. Sunt, în sfârșit, în echilibru”, a mai spus Andreea Marin.