Nu de mult, Liviu Vârciu și-a achiziționat două mașini, iar ca acest lucru să nu o deranjeze pe soția lui, Anda, prezentatorul a găsit o modalitate prin care să îi facă pe plac și ei. „Am cumpărat mașina, sunt cu doamna, și am făcut un pact. Pentru fiecare mașină pe care eu o cumpăr, eu o duc într-o vacanță”, a spus Liviu Vârciu, pe Instagram.
„Păi, de asta îmi iau și multe (n.r. – mașini) știi? Să am unde să dorm. Căci, dacă o fi să fie, cum sunt și personaj în «Bravo, tată!», serialul de pe Antena 1 dorm și în garaj, dorm și în mașină. Orice pentru liniștea și dragostea doamnei, nu? Adică, dacă ea este fericită, știi cum e. Happy wife, happy life”, spunea Liviu Vârciu, potrivit b1tv.ro.
Andra Călin a dezvăluit motivul pentru care nu a făcut nuntă cu Liviu Vârciu
În urmă cu ceva timp, Anda Călin a dezvăluit motivul pentru care nu a făcut nuntă cu Liviu Vârciu. Iubita celebrului prezentator TV a mărturisit că nu vrea să se căsătorească cu tatăl copiilor săi pentru că nu se pun de acord în privința unui subiect important.
„Nu este vorba că nu vreau…Nu ne punem de acord cu numărul de invitați. Eu vreau să fim doar noi și nașii, în schimb el vrea mai mult. De aceea nu ne punem de acord. Nu cred că ne-ar lega mai mult o căsătorie. Doi copii te leagă mult mai mult. Ne-am spus DA de când ne-am cunoscut, nu cred că mai e cazul”, a mai mărturisit Anda Călin.
Ce diferență de vârstă este între Liviu Vârciu și Anda Călin
De 7 ani, prezentatorul TV trăiește o poveste de iubire cu Anda Călina, frumoasa șatenă care a reușit să îl cucerească pe cântăreț de-a dreptul.
Cei doi au trecut prin foarte multe momente frumoase și situații tensionate de-a lungul relației. Mai mult, aceștia au avut o perioadă în care au stat separați, însă nu au putut rezista prea mult timp unul fără celălalt. Anda Călin este femeia care i-a dăruit lui Liviu Vârciu o fetiță pe nume Anastasia și un băiețel care îi poartă numele artistului. De asemenea, Vârciu mai are o fiică de 21 de ani din relația cu Ami Teiceanu, scrie romaniatv.net.
Liviu Vârciu este mai mare cu 9 ani decât Anda Călin. Artistul împlinește 43 de ani pe 17 martie 2024, iar iubita lui face 34 de ani anul acesta. În ciuda acestui detaliu, cei doi se înțeleg foarte bine și au o familie deosebită.
Liviu Vârciu și Jojo au fost la un pas de căsătorie
Liviu Vârciu și Jojo au trăit o poveste de dragoste pasională la începutul anilor 2000. Dragostea se pare că a fost mare, mai ales că artistul a cerut-o de soție, iar tânăra a acceptat. Ajunseseră chiar și în punctul în care și-au ales nașul de cununie.
Liviu Vârciu a fost însă trădat în cel mai cumplit mod cu putință, chiar cu puțin timp înainte de nuntă atunci când Jojo l-a înșelat pe artist. Evident, nunta a fost anulată, deși Vârciu a iubit-o mult pe Jojo. Puțini știu că dacă nu s-ar fi despărțit, astăzi celor doi le-ar fi fost naș, nimeni altul decât Horia Brenciu!
„Trebuia să mă căsătoresc cu Jojo şi să ne cunune Horia Brenciu. În 2000, am cerut-o de soţie. Ne stătea bine împreună şi am iubit-o foarte mult. Am aflat că m-a înșelat și nu am putut trece peste asta. Eu am ţinut la ea mai mult decât ar fi trebuit!”, a mărturisit Liviu Vârciu, în urmă cu ceva timp, potrivit click.ro.