Dana Roba profesează ca make-up artist de mult timp, iar în urmă cu 3 luni aceasta și-a împlinit cel mai mare vis, deschizându-și propriul salon de înfrumusețare. Pentru tehnica ei de-a dreptul remarcabilă, vedeta are și prețuri pe măsură, iar din cauza acestui lucru a primit un val de critici de la multă lume care este de părere că make-up artistul cere foarte mulți bani pentru ceea ce face.
„Prețul acesta eu îl cer dinainte să îmi deschid salonul nou. De doi ani cer 700 la machiajul de mireasă și 400 la machiajul normal. Iar pensatul, într-adevăr, l-am început acum și mi se pare foarte complicat să îi pensezi pe bărbați perfect.
Pe bărbat nu poți să îl pensezi ca pe o femeie și să mai retușezi din fard. La o femeie, dacă greșești e mai ușoară treaba, e ok, se machiază.Pe bărbați trebuie să îi pensezi perfect, nu e atât de ușor. ”, declară Dana Roba, pentru wowbiz.ro, conform Kanal D.
De asemenea, aceasta argumentează că prețurile pe care le cere sunt întemeiate, întrucât ea chiar pune preț pe ceea ce face și pe tehnica pe care a deprins-o de-a lungul anilor în care a profesat această meserie.
„Cer suma pe care mi-o merit și atâta timp cât eu dau bon, nu înțeleg cui trebuie să dau explicații. Asta nu face altceva decât să conștientizez valoarea pe care o am. E normal să existe guri rele. Exact cum spunea Pitbull.”, transmite vedeta.
Nu în ultimul rând, Dana Roba a dezvăluit că nu ia deloc în considerare răutatea pe care o împrăștie oamenii prin comentariile la adresa ei, căci ea știe foarte bine ce are de făcut, iar motivele pentru care cere atâția bani sunt bine întemeiate.
„Când ai hate și oamenii te vorbesc de rău înseamnă că faci un lucru de 100 de ori mai bine ca ei.
Asta este părerea mea. Transformările mele înainte și după vorbesc de la sine.”, a mai spus make-up artistul.
Dana Roba, declarații despre al treilea copil
Dana Roba trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Beni, cel care i-a fost alături zi de zi după ce Daniel Balaciu a bătut-o cu bestialitate până a ajuns în comă. Bruneta nu exclude varianta de a deveni mămică din nou, ba chiar își dorește acest lucru și deja este pregătită când vine vorba despre nume, atât pentru fetițe, cât și pentru băieți.
Aceasta le-a povestit fanilor din mediul online că este pregătită oricând de venirea unui copil pe lume, ba chiar știe și ce nume va purta, chiar dacă va fi fetiță sau băiețel.
„Dacă al treilea copil ar fi băiat, i-aș pune numele Isaia.
Dacă ar fi fată, Norin”, a scris Dana Roba, pe pagina personală de Instagram, conform wowbiz.ro.
Dana Roba divorțează de Daniel Balaciu, la 8 luni de când a mutilat-o cu un ciocan
Dana Roba spune că procedurile de divorț decurg anevoios, astfel că primul termen al procesului va avea loc abia în primăvară, pe 21 martie. Actele au fost înaintate la tribunal în vara anului trecut, iar make-up artista speră că va obține custodia totală a celor două fiice pe care le are cu Daniel Balaciu. Mai spune că Chantal și Celine refuză să-și mai vadă tatăl, după ce au fost martore la scena cumplită de violență.
„Din păcate, în România, lucrurile merg foarte lent. Așa că, din păcate, în data de 21 martie începe procesul de divorț pe care abia îl aștept. Sper din toată inima mea să câștig custodia totală a copiilor mei.