Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman formau, odinioară, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. După aproape un deceniu petrecut împreună, cei doi și-au spus „adio”, iar în prezent, ambii sunt fericiți alături de alți parteneri. Mai mult, Vlad se pregătește de căsătorie, însă fosta lui iubită a dezvăluit că nu va merge la marele eveniment.
Deși s-au despărțit în urmă cu câțiva ani, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman se înțeleg destul de bine, mai ales că lucrează în continuare împreună. Însă, când vine vorba despre nunta actorului cu Oana Moșneagu, care va avea loc peste mai puțin de 5 luni, Cristina a făcut câteva declarații neașteptate, scrie wowbiz.ro.
Chiar dacă a mărturisit că are o relație bună atât cu Vlad, fostul ei iubit, cât și cu Oana, partenera acestuia, Cristina Ciobănașu a dezvăluit că nu va merge la nunta celor doi. Actrița a spus și motivele pentru care nu-și va face apariția la marele eveniment, povestind că prezența ei ar fi, cel mai probabil, deranjantă, atât pentru cei doi miri, cât și pentru familiile lor.
„Nu este că nu vreau să merg la nuntă. Pune-te în locul Oanei, în primul rând! Este ziua ei cea mare! Cum ar fi să fiu eu acolo? Nu este că nu ne înțelegem, ne înțelegem foarte bine, lucrăm împreună, suntem colegi, azi ne-am văzut la filmare! Nu este vorba de asta! Este vorba de ziua lor cea mare, care trebuie să fie perfectă! Poate dacă aș fi acolo, poate aș influența într-un fel negativ dacă m-ar vedea părinții lor, prietenii lor, cunoștințele lor și așa mai departe! Ar fi ciudat pentru toată lumea să fiu acolo! Este vorba despre celebrarea iubirii lor.
Nu are ce să caute o fostă iubită acolo, sincer!(…) Face parte din cei 7 ani de acasă, nu faci lucrurile acestea! Este momentul lor și este bine să fie așa! Încerc să explic cumva ca să înțeleagă toată lumea! Nu este vorba de: “Sigur nu se înțeleg bine! Sigur i-a zis să nu vină!”. Nu! Sunt niște lucruri de bun simț pe care oricine le-ar înțelege!”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru Ego.ro.
Vlad Gherman, întrebat dacă își invită fosta iubită la nuntă
În urmă cu ceva timp, și Vlad Gherman a vorbit despre posibilitatea ca fosta lui iubită să vină la nunta sa cu Oana Moșneagu. Pe pagina lui de Instagram, actorul a fost întrebat de un fan dacă o va invita pe Cristina Ciobănașu la evenimentul important din viața lui.
Întrebarea respectivă nu a fost pe placul lui Vlad Gherman, lucru care a reieșit și din răspunsul pe care acesta i l-a oferit internautului.
„Internaut: O vei invita și pe Cristina la nuntă? Scuze dacă este o întrebare deranjantă, dar eram curioasă. „Vlad Gherman: Da, șocant, în fine! Nu zic că este neapărat deranjantă întrebarea, dar o să îți răspund la această întrebare, cu o întrebare. Tu la nunta ta ți-ai chema fostul sau fosta? Spune-mi sincer!”, a spus actorul, pe pagina lui de Instagram.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au găsit fericirea lângă alții
Din vara anului 2021, Cristina Ciobănașu formează un cuplu cu Alexandru Mureșan, medic stomatolog. La rândul lui, din august 2021, Vlad Gherman este într-o relație cu actrița Oana Moșneagu. Cei doi s-au logodit după doi ani de relație, în august 2023, iar pe 2 iunie, anul acesta, fac nunta, scrie unica.ro.
„Sunt foarte multe lucruri de făcut. E foarte greu, nu ne-am gândit de atunci. Avem wedding planner și ne salvează mult, dar avem de la biserică, la trupă, videograf, fotograf. Partea bună este că vom avea un număr micuț la nuntă, 100-150 de persoane. Am găsit o trupă, asta a fost cel mai greu, dar ne doream pe cineva să ne ridice invitații de la masă. Sunt bugete de la 5.000 euro și ajung la 20.000 de euro”, au povestit Oana Moșneagu și Vlad Gherman în cadrul emisiunii Xtra Night Show, la Antena Stars.