(Video) Șofer, gest impresionant. A coborât de la volan și a ajutat doi bătrâni să traverseze strada. „Se vede că are cei șapte ani de acasă”

February 8, 2024
1 min read

wddwwdwd

Un șofer din Cluj, aflat în drum prin Sibiu, a făcut un gest deosebit. În ciuda faptului că putea să fie înjurat pentru că încurcă traficul, aşa cum se obişnuieşte, a oprit la semafor şi a ajutat doi bătrânei să treacă strada. Imaginile au atras peste o mie de reacții pe rețelele sociale, majoritatea celor care l-au privit aplaudând gestul de bun simț al șoferului.

Aşa că fără să stea prea mult pe gânduri, şoferul din Sibiu a coborât şi s-a dus să îl ajute pe bătrânel să se ridice şi să poată traversa în siguranţă strada. Imaginea emoţionantă a fost surprinsă de o cameră de bord a unui alt şofer aflat în trafic şi trimise publicaţiei Turnul Sfatului.

Momentul a atras multe comentarii pozitive. ”Mai rar așa oameni cu respect și bun simt, se vede că are cei șapte ani de acasă” și ”Un gest absolut firesc, dar din păcate, întâlnit tot, tot mai rar. Respecte!”, sunt doar câteva reacții dintr-un număr mult mai mare, scrie Observator TV.

Șofer de 72 de ani, senzații tari pe Autostrada A1. Bărbatul a fost prins când circula pe contrasens, cu permisul suspendat

Șofer kamikaze pe autostradă. Șoferul avea deja permisul suspendat, de această dată fiind amendat și cercetat penal. Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au identificat și au găsit un șofer care a fost surprins, luni dimineața, circulând pe A1, în zona km 245, pe contrasens.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 de ani, domiciliat în Şura Mică. Din verificările efectuate de către poliţişti s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Astfel, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au deschis pe numele şoferului un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 335, aliniatul 2 din Codul penal”, conform RTV.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile. Măsura suspendării se va aplica după rămânerea definitivă a soluţiei dosarului penal.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog