Gabriela Cristea, între fete și carieră: „Sacrificăm familia sau sacrificăm cariera? Mi-aș dori să rămân cu ele și să nu mai plec la serviciu, să ne jucăm, să ne distrăm, să mâncăm împreună”

February 6, 2024
4 mins read

Gabriela Cristea

Recent, Gabriela Cristea a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut de când a devenit mămică și despre cum reușește să gestioneze timpul când are atâtea responsabilități de dus la bun sfârșit zi de zi, dar și două fiice care așteaptă afecțiune și iubire din partea mamei lor.

Ziua, când vedeta este acasă, micuțele sunt la școală, respectiv la grădiniță, iar acestea se întorc după-amiaza, când vedeta mai are puțin timp de petrecut acasă, întrucât trebuie să meargă la televiziune. Tocmai din acest motiv, Gabriela Cristea spune că familia sa nu sare niciodată peste weekendul petrecut în familie, scrie spectacola.ro.

Este sâmbătă dimineață și este momentul meu favorit al zilei, pentru că alergăm de dimineața până seara în timpul săptămânii și sâmbăta este momentul acela în care știm că urmează joaca, bucuria și tot ce trebuie să fac împreună cu familia mea. Deja am avut o tură de x și 0 cu Victoria, adică joaca noastră a început de dimineață și acum le-am lăsat un pic să se joace împreună, pentru că voiau să facă schimb de Pokemoni.

Nu mă întrebați ce sunt, eu doar îi cumpăr. Stăteam așa în dimineața asta și mă gândeam că uneori viața nu este chiar așa cum ne dorim noi să fie, pentru că, trebuie să recunosc, de când au venit fetele, îmi doresc atât de mult să petrec timpul cu ele și, din păcate, uite că situația nu stă chiar așa. Veneam, în momentul în care le-am avut pe ele, la pachet cu o carieră care trebuia să continue, cumva și ca exemplu pentru ele, ca să înțeleagă că viața nu este doar ca să stai, să te joci, ci, la un moment dat, mami și tati le îmbrățișează și pleacă la serviciu.

Dar stăteam și mă gândeam așa cât de nedreaptă este viața, pentru că, de multe ori, mi-aș dori să rămân cu ele și să nu mai plec la serviciu, să stau cu ele să le îmbrățișez, să le iubesc, să ne jucăm, să ne distrăm, să mâncăm împreună.

Știu că pare incredibil, dar da, de foarte multe ori lucrurile astea îmi lipsesc, pentru că eu mi-am dorit familie ca să pot să stau împreună cu ai mei. Tocmai de aceea, sâmbetele, în mod special, sunt cele mai importante și cele mai jucăușe. Acum le-am lăsat să se joace una cu cealaltă, că trebuie să le dai și spațiul lor de joacă, în care să facă doar ce-și doresc ele, nu doar ce-și doresc părinții.

Lumea poate să zică „Păi cum? Că ai timp suficient”. Nu am timp de stat cu fetele suficient, pentru că, de obicei, eu sunt cea care se trezește dimineața tocmai ca să am niște momente de stat cu ele atunci când le duc la școală și la grădiniță. După ce le luăm de la școală și de la grădiniță, mai am vreo oră și jumătate înainte de a pleca la serviciu.

Practic, eu serile nu mi le petrec cu ele.
Și atunci, niciodată nu sacrificăm weekendurile, nu muncim niciodată în weekend, ci doar stăm și ne bucurăm unii de ceilalți și încercăm să ne umplem de energie, pentru că știm că urmează o altă săptămână în care ne vedem puțin, dar puținul acela este de mare calitate. (…)”, a spus Gabriela Cristea pe rețelele de socializare, conform wowbiz.ro.

Din punctul său de vedere, după ce și-a analizat propria situație de viață, prezentatoarea TV a ajuns la concluzia că, într-adevăr, a pierdut multe ore pe care le-ar fi putut petrece cu fiicele sale, dar a și pierdut contracte importante tocmai pentru a-și oferi timpul familiei.

Până la urmă, sacrificăm familia sau sacrificăm cariera? Am pierdut multe ore pe care mi le-am dorit cu fetele, dar am pierdut și multe contracte atunci când a venit vorba de carieră. Cumva cred că ar trebui să echilibrăm totul, ca să ne fie mai bine. Nu mă lamentez, e alegerea noastră doar. Și mai e ceva, am un soț extraordinar care mă susține. De fapt, încercăm să ne susținem reciproc. (…)”, a mai spus Gabriela Cristea în mediul online.

Cum a surprins-o Tavi Clonda pe Gabriela Cristea

Cântărețul a cumpărat un buchet de flori pentru moderatoarea TV, dar nu a uitat nici de fiicele sale. Micuțele au primit trandafiri de la tatăl lor, vedeta dorind să le învețe de acum ce înseamnă generozitatea și dragostea unui bărbat.

Cred că unul dintre cele mai frecvente gesturi de curtoazie pentru o femeie este să oferi un buchet de flori și soțul meu face destul de des chestia asta. A avut așa niște momente. Am fost și în vacanță și nu a mai avut timp să ne cumpere flori.

Astăzi a venit acasă cu floricele pentru fiecare dintre noi. Fiecare a primit câte un buchet pentru că noi considerăm că trebuie să învățăm fetele de mici să înțeleagă ce înseamnă curtoazia masculină și în același timp ce înseamnă și curtoazia feminină.

Toate aceste lucruri țin de respect și trebuie să ne respectăm unii pe alții și trebuie să învățăm să ne purtăm unii cu ceilalți, iar florile nu ar trebui cumpărate din obligație, ci pentru că așa simți”, a dezvăluit Gabriela Cristea despre gestul lui Tavi Clonda pe Instagram, potrivit fanatik.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog