Dan Negru: „Nu am avut o copilărie grea. Dacă i-aș fi spus lui tata că vreau să mă fac bucătar, mă pocnea”

February 4, 2024
2 mins read

Dan Negru

Dan Negru, îndrăgitul prezentator TV, duce o viață personală discretă, astfel că nu își expune foarte mult familia. Prezentatorul TV a vorbit, în schimb, despre copilăria lui și dacă a avut lipsuri.

A recunoscut că a fost un răzgâiat și un răsfățat, astfel că avea parte de tot ce își dorea. „Nu intru în categoria aia. Nu am avut o copilărie grea. Toată lumea zice că a fost greu, n-a fost greu. Am crescut singur la părinți, într-o casă din Timișoara, cu mama, cu tata, cu bunica, cu bunicul. Acolo eram răsfățat. Timișoara a fost, în perioada copilăriei mele, un oraș privilegiat, fiind la granița cu Ungaria, Serbia. Nu lipseau lucruri în Timișoara.

Ceaușescu avea grijă să cocoloșească Timișoara, oamenii erau deschiși. Era un oraș deschis. Nu-mi lipseau lucruri. Tata era antrenor ca hobby, dar am fost un răzgâiat, un răsfățat, le-am avut pe toate.”, a spus Dan Negru, citat de kfetele.ro.

Dan Negru își dorea să devină șofer de TIR atunci când era mic, deoarece era atras de mașinile foarte mari. Nu era moda cu bucătarii renumiți, așa cum este în prezent, și cu siguranță tatăl său nu și-ar fi dorit să urmeze această meserie. „Când eram mic, aș fi vrut să fiu șofer de TIR. Bucătar nu, dar șofer de TIR, da.

Îmi plăceau mașinile mari. Acum e o modă cu bucătăreala. Dacă i-aș fi spus lui tata că vreau să mă fac bucătar, mă pocnea. Atunci nu era la modă. Cred că mi-a zis mie fii-mea că vrea să fie bucătar. „Măi, tată, bucătar?” Să câștige la ei în bucătărie, dar lasă fiică-mea să fie cu o treaptă mai domn, e vorba asta.”, a mai povestit Dan Negru.

Veniturile fabuloase făcute de Dan Negru în 2023

Pe lângă înasările avute ca prezentator TV la Kanal D și la televiziunile din Republica Moldova, Dan Negru are și o afacere legată de showbiz – D.N.C. Impact, care se ocupă cu activități de interpretare artistică și spectacole.

Compania a reușit, anul trecut, o cifra de afaceri de peste 2,18 milioane de lei, adică în jur de 440.000 de euro. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Finanțe, vedeta a raportat un profit net de peste 1,63 milioane lei, adică în jur de 330.00 de euro (aproape  30.000 de euro lunar), informează adevarul.ro.

Potrivit mihaivasilescublog.ro, Dan Negru ar încasa cel puțin un dolar la mia de vizualizări la filmulețele pe care le postează pe Facebook și Instagram, iar din calculele făcute de Fanatik, ar fi câștigat, în ultimele șase săptămâni, un minimum de 15.800 de dolari.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog