Ce salariu are Leonard Doroftei în Canada. „Lucrez de luni până luni. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam”

January 29, 2024
2 mins read

Leonard Doroftei, care în prezent are 53 de ani, a luat-o de la zero în Montreal. Doroftei și-a deschis o sală de box și este decis să găsească un puști capabil să-i calce pe urme. Pentru ca acest lucru să devină realitate, fostul campion mondial muncește zilnic.

Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor.

Leonard Doroftei

Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.

A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând“, a declarat Leonard Doroftei, potrivit gsp.ro.

Vanessa, fiica lui Leonard Doroftei, are 20 de ani

Într-un interviu mai vechi, Leonard Doroftei spunea tot pentru GSP, scrie Libertatea: „Adrian, băiatul cel mare, lucrează în domeniul imobiliar, îi merge foarte bine. Alex abia a terminat și el Facultatea de Fizică, în țară, la Măgurele, și a venit aici, alături de noi. Are și el un job foarte bun.

Iar Vanessa e la colegiu și, din discuțiile pe care le mai avem așa, la o masă, sperăm că vom avea și un doctor în familie. Monica lucrează și ea, la aeroport, dar mai mult așa, ca să aibă activitate. Ea e șefa, ea ține familia unită”.

Fiul lui Leonard Doroftei este milionar

Băiatul lui Leonard Doroftei, Adrian, care locuiește în Canada împreună cu părinții lui, a dat lovitura în industria dezvoltărilor imobiliare.

Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.

Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc. Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream.

Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă.

Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea”, a spus Adrian Doroftei, conform Pro Sport.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog