Bogdan de la „Casa Iubirii” a întors tunurile împotriva Larisei, deși zilele trecute îi oferea scrisori de dragoste. Schimbul dur de replici care a urmat între ei: „Ești un actor foarte bun”

January 29, 2024
4 mins read

Situațiile controversate nu au întârziat să apară în cel de-al treilea sezon al emisiunii „Casa Iubirii”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată, zi de zi, la Kanal D. În mijlocul celui mai nou conflict din competiția matrimonială se află acum Bogdan și Larisa, cei care, până nu demult, încercau să se cunoască pentru a constata dacă sunt compatibili pentru a forma o relație.

Însă tânărul și-a schimbat rapid gândurile și planurile. Imediat după ce i-a mărturisit colegei sale, printr-o scrisoare romantică, ce simte pentru ea, concurentul de la „Casa Iubirii” s-a răzgândit. S-a declarat interesat de Ștefania, iar atitudinea lui față de Larisa s-a schimbat total.

fefefeeffe

După ce Larisa l-a acuzat că se comportă diferit cu ea tocmai din cauza faptului că ea l-a refuzat, concurentul a declarat că nu ar fi simțit, de fapt, nimic pentru ea, iar lucrurile între el și Ștefania sunt mult mai „înflăcărate”.

Mai mult, tânărul nu s-a oprit aici și a spus că Larisa nu ar fi atât de asumată precum declară ea, acuzând-o chiar că se consideră mult mai importantă decât ar fi de fapt.

Afirmațiile lui Bogdan nu au rămas nepedepsite de Larisa, care s-a enervat la culme atunci când a auzit ce a avut de spus colegul ei de competiție la adresa sa. Tânăra a început și ea seria reproșurilor, spunându-i lui Bogdan că nimic din ceea ce face el în emisiune nu ar fi adevărat și că ar juca un rol.

Mai mult, Larisa l-a și atenționat pe fostul ei admirator, declarând că ar putea avea reacții mult mai urâte la adresa lui, dacă o va mai deranja pe viitor.

Andreea Mantea: Are dreptate, ești vulpea care nu ajunge la struguri și zice că sunt acri?
Bogdan: Nu, o să demonstrez chestia asta.
Larisa: Când n-o să ajungi la Ștefania, o să demonstrezi.

Bogdan: La tine nu mai era nimic de demonstrat, pentru că nu am simțit nimic cu tine.
Larisa: Păi normal, dacă nu ți-am oferit nimic, ce să simți? Singura conexiune era aia de dimineață.

Bogdan: Nici Ștefania nu mi-a oferit nimic și uite că cu ea am simțit.
Larisa: O îmbrățișare.

Bogdan: Nu o îmbrățișare, o discuție, pe care tu n-ai putut s-o ai pentru că nu ești asumată, așa cum zici, viața mea. Calmează-te puțin.
Larisa: Tu ai mai multe vieți precum pisica. Mai trebuie două fete.

Bogdan: De ce te interesează pe tine de mine, câte vieți am? Pot să am șapte, nu nouă.
Larisa: Bine, gata. Ai avut prea multă atenție din partea mea.

Bogdan: Da, s-a găsit prințesa Angliei să comenteze.
Patrick: Vezi că ai dat-o urât.

Bogdan: N-am dat-o urât, dar așa e. Se vede altceva ea. Se vede cel mai sus.
Julia: Așa o vedeai și tu.

Bogdan: Nu e așa. Dacă vă uitați la serial, o să vedeți că am zis numele Ștefania și Virginia în discuțiile mele. Nu erai tu vulpea sau strugurii. (…)
Larisa: Tu ești un actor foarte bune, frate.

Andreea Mantea: Crezi că nu este sincer? Crezi că este doar actorie? Nimic real? Crezi că n-a simțit nimic când a îmbrățișat-o pe Ștefania?
Larisa: A simțit fata, eu știu ce a simțit?! Eu așa reactionez când cineva mă deranjează. Să nu mă mai deranjeze niciodată în viața lui, că pot mai mult de atât.
Bogdan: Extraordinar”, a fost dialogul aprins pe care l-au purtat concurenții, în ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, conform wowbiz.ro.

Ce a postat Laurențiu de la ”Casa iubirii” imediat după ce a fost salvat de la eliminare de Patrick: „Dumnezeu să vă binecuvânteze calea”

A doua gală a celui de-al treilea sezon al emisiunii Casa Iubirii a fost plină de momente tensionate și emoționante pentru Laurențiu. Tânărul a fost pus în fața propunerii de eliminare, stârnind anxietate și incertitudine în rândul participanților și telespectatorilor. Totuși, gazda emisiunii, Andreea Mantea, a pregătit o surpriză specială pentru el.

Acesta a putut fi salvat de Patrick, care a fost desemnat Favoritul săptămânii, dar cu o singură condiție și anume, să renunțe la cei 5.000 de lei. În mod neașteptat, Patrick a renunțat la bani în favoarea colegului său, fapt ce a stârnit aprecierea și emoția lui Laurențiu.

Laurențiu a declarat că l-a urmărit pe Patrick și în sezonul trecut și a văzut ce caracter are, de aceea se aștepta să renunțe la bani pentru a-l salva de eliminare. Mulțumirea lui Laurențiu nu s-a oprit aici, ci a postat și un mesaj pe contul său personal de Instagram.

Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și apreciez că sunteți alături de mine.Vă doresc tot binele din lume și Dumnezeu să vă binecuvânteze calea”, a scris acesta în secțiunea Instastory, conform Kanal D.

laur 1

În semn de apreciere pentru colegul său, Laurențiu a postat o fotografie în care apare alături de Patrick, fotografie ce a fost însoțită de mesajul „ Alături de câștigătorul meu.”

Andreea Mantea, potrivit Kanal D.:Pentru prima dată în Casa iubirii, un concurent propus spre eliminare poate fi salvat, de nimeni altul decât Favoritul telespectatorilor, dar totul are un preț. Patrick… ești favoritul telespectatorilor.

În această seară ai două opțiuni. Poți să-l salvezi pe Laurențiu, dar să renunți la cec, la cei 5.000 de lei, sau poți să păstrezi banii și Laurențiu pleacă acasă. Este pentru prima dată când facem asta în Casa iubirii, dar asta nu înseamnă că va fi ultima dată. Poate se va mai întâmpla ca pe viitor să-i cerem favoritului să renunțe la cec, dacă vrea să salveze pe cineva sau nu!”

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog