Aurelian Temișan, de 29 de ani împreună cu Monica Davidescu. „Mulțumim Divinității că ne ține întregi la minte!”

January 16, 2024
3 mins read

Pe 13 ianuarie, Aurelian Temișan și Monica Davidescu au împlinit 29 de ani de când sunt împreună, cu bune, cu rele, și și-au creat cel mai frumos drum în viață cu dragoste, susținere și perseverență. Fiica lor, Dora, urmează să împlinească anul acesta 14 ani și este fericirea supremă a cuplului.

Azi e în 13 ianuarie. Pe 13 ianuarie 1995, adică acum 29 de ani, eu și Monica ne-am cunoscut. Nu mă întrebați când s-au dus toți anii ăștia. Simt că s-au dus, dar nu degeaba. Mă simt împlinit și totuși destul de la început de drum.

Aurelian Temișan

(Aurelian Temișan și Monica Davidescu)

Îi mulțumesc vieții că a fost constantă până acum și destinului că mi-a ghidat pașii și nu m-a făcut să greșesc drumul.Monica, îți mulțumesc pentru decența ta, pentru calitățile de mamă, de soție și de partener de scenă.Să tot adunăm anii așa”, a fost mesajul transmis ieri de Aurelian Temișan, pe rețelele de socializare, conform Gandul.

Pentru Click!, Aurelian Temișan a dezvăluit însă mai detaliat care este secretul longevității în cuplul său cu Monica Davidescu și cât de mult timp petrec împreună.

Trăim într-o lume foarte agitată și materialistă, unde oportunitățile iau locul priorităților morale. Având în vedere că vedem ce este în jurul nostru și că din ce în ce mai multe cunoștințe comune, prieteni chiar, au probleme, individuale sau de familie, mulțumim Divinității, Bunului Dumnezeu,

că ne ține întregi la minte, că putem să ne exercităm profesia de bază, statul pe scenă, partea artistică, că suntem împreună în marea parte a timpului și asta nu face decât să închege și mai mult relația, contrar a ceea ce ar spune unii și alții, că dacă stăm prea mult împreună, intervine plictiseala și să ne dea Dumnezeu măcar încă 29 de ani!

Omul speră, omul gândește, Domnul cârmește! Ce va fi, nu știm! Ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce suntem și de ceea ce putem crea, ca oameni, ca artiști, ca prieteni!”, a mărturisit pentru Click. Aurelian Temișan.

„E important că ne completăm”

Trăim într-o lume agitată și am ales ca acasă să păstrăm liniștea, să nu aducem problemele din afară, să păstrăm tăcerea atunci când avem nevoie de ea, să nu desfacem subiectele importante mai mult decât e cazul, să nu interpretăm nimic în exces. Să nu dăm lucrurilor o importanță mai mare decât o au.

Ca în orice familie există lucruri mărunte de care te lovești și nu îți sunt pe plac, dar cum acestea nu au importanța vitală atunci… nu facem din țânțar, armăsar. Și e important că ne completăm. Acolo unde nu poate unul singur vine celălalt cu o mână de ajutor sau cu o idee bună sau cu o critică constructivă. Și în scenă și în viață!”, a mărturisit și actrița Monica Davidescu.

Educație atipică pentru o fiică de vedete

Iar fără îndoială cea mai mare realizare a lor e Dora, fata lor adolescentă. Dora, care arată deja ca o domnișoară, are pasiuni tot în sfera artei, dar e crescută într-o disciplină care are puțin de-a face cu familiile vedetelor.

Cei doi actori au niște reguli când vine vorba despre relația cu adolescenta lor. Într-un interviu pentru ego.ro, Monica Davidescu a mărturisit că fiica ei trebuie să o anunțe întotdeauna locul în care se află. Dora are grijă să respecte întotdeauna regulile impuse de părinții ei.

Regula primordială pe care ea a învățat-o este că trebuie să știu întotdeauna unde e. Nu are voie să meargă într-un loc despre care eu nu știu, fie că este la o prietenă, fie că este pe la cineva din familie. Trebuie să știu unde se află în acel moment ca să știu de unde să o iau!

Aceasta este regula principală, întotdeauna trebuie să știu unde este!”, declara mama ei nu demult, potrivit Libertatea.

Facebook

Cele mai citite

Latest from Blog